Amintiri sub un nuc batran

Iti doresti mereu sa te intorci acolo, in locul acela linistit unde ai simtit pentru prima data mirosul dulce al salcamilor si gustul parfumat al zmeurei coapte , unde bunica te-a invatat sa framanti alaut pentru paine cu manutele tale stangace si murdare de la desfacutul nucilor toamna prea devreme, unde ai auzit pentru prima data cantecul enervant al cocosului zburlit de dimineata.
Casa bunicii, un loc caruia ii ducem dorul si unde ne intoarcem, si numai cu gandul, cu sufletul plin de drag, cu dorinta de a retrai, macar pentru o clipa, bucuria simpla a copilariei.
Stii sa ajungi la casa bunicii chiar si cu ochii inchisi si te bucura sa vezi ca strada a ramas aceeasi, o strada ingusta, cu case mici si ingrijite, cu flori de piatra multicolore de-a lungul paraiasului ce trece firav prin fata curtilor. Te incanta sa vezi ca bancuta de lemn de la coltul strazii, cu vopsea verde scorojita, a ramas nemiscata, dar nu iti poti ascunde tristetea ca nu mai poti da binete batranicii ce inainte statea acolo crosetand ciorapi de lana pentru mosul ei.
Te bucuri ca si cand ai reasculta un cantec de leagan cand intri in curte si auzi inconfundabilul scartait al portii vechi ce se deschide sub ghirlanda de trandafiri rosii salbatici. Doar bunica nu mai e acolo sa te intampine fericita, in sortul ei creponat, usor grabita, spunand mereu aceleasi cuvinte „Vino repede! Am ceva pe soba si imi da in foc”.
Ciresul de mai al vecinului s-a facut mai inalt decat casa si are aceleasi cirese mari ce iti zambesc strengare de dupa frunze, dar parca nu mai au aceeasi savoare acum ca vecinul nu mai e sa strige in timp ce voi va furisati in pom „Blestemati de copii! Iar mi-ati calcat stratul cu morcovi”. Si cu cat drag te asezi la umbra nucului din gradina care iti cunoaste toate povestile despre cearta cu colega de banca, despre primul sarut cu acel baiat cu parul blond pe care nici nu mai stii cum il cheama. Te lasi mangaiat de umbra calda a frunzelor si, din reflex incepi sa aduni in toate buzunarele cat mai multe nuci…doar ca bunica nu mai e sa iti faca din ele cozonaci impletiti in cuptorul de langa casa.
Anii trec, locurile raman la fel, incremenite parca in asteptarea revenirii noastre; oamenii insa au plecat dand locurilor trista frumusete a unor trupuri ramase fara suflet.
Te intorci la casa bunicii mereu cu aceeasi emotie, cu acelasi drag, retraind mereu clipe magice, gustand mereu din cele mai dulci amintiri.
Exista insa ceva care va lipsi mereu, ceva ce mai poti regasi doar in locul acela lipsit de amintiri,de emotii sau trairi, unde poposesti pentru doar cateva minute sa lasi o lalea, sa aprinzi o lumanare si sa dai binete bunicii … acum, acela e locul unde regasesti linistea.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s