Pestii lor si ipocrizia noastra

„Ulei de masline extravirgin, banane, cereale cu starwars, burete de bucatarie, foi de dafin”. Lista de cumparaturi cand merg cu copiii la supermarket e destul de clara, ordonata. Cu toata astea, nu exista sa nu ajungem in zona de vanzare pesti. Pentru ca pelticul ala mic sare de fund in sus si tranteste toate cremele antirid scumpe de pe rafturi daca nu i se face pe plac: „vleau ssa vad pesstii!”.

Acelasi cliseu si azi. Mergem sa vedem pesstii. Vii, morti, afumati, congelati, cum or fi, numai sa ii vedem. Tata se cam sustrage din actiunea asta si merge la standul de langa, ala cu parti de vita macerate si nemiscatoare. Copiii se hilizesc, cel mic isi lipeste nasul de acvariile cu pesti vii si zambeste cu gura pana la urechi. Ala mare da din buze si incearca sa ma convinga ca el chiar cunoaste limbajul pestilor. Toata lumea e fericita. Pana si tipa aia fitzoasa cu coc facut pe burete, tip balerina, care vine sa isi cumpere fructe de mare „originale” din Italia, se opreste o clipa sa imi admire odraslele iubitoare de animale vii.

Numai mama copiilor se opreste brusc din euforia magica a momentului piscicol: in acvariul cu crapi, pestii se strang disperati unul peste altul,intr-un colt, cu gurile in sus, cu branhiile falfaind ca steagurile de 1 decembrie. Intru in panica. Aparatul de oxigenare a apei e oprit. Si aia mor imediat asfixiati. Sau ma rog, cum se zice cand mor pestii in apa, nu pe uscat. Ma cuprinde o mila viscerala, de zici ca m-as uita la Lista lui Schindler, nu alta. Asa am patit si cand m-a dus sotul la cea mai meseriasa gradina zoologica, aia din Viena, si am plans cu nasul lipit de geamul care ma despartea de pinguini. Dar era de inteles, eram insarcinata atunci; hormonii imi dadeau circumstante atenuante (sau agravante). In panica creata, desi sotul (tocmai revenit de la fiorentinele lui) ma cearta si imi spune ca am innebunit, il chem pe vanzator si il atentionez ca mor pestii acolo gramada fara oxigen si sa faca ceva. Omul ma linisteste si imi spune ca aparatul de oxigenare merge alternativ, cand la un acvariu, cand la celalalt, nu deodata la amandoua. Si ca sa nu ma panichez, ca imediat ii da drumul si ca pestii vor fi salvati.

Uf, ca m-am linistit. Am salvat crapii de la asfixiere. Copiii sar in sus de fericire si bat din palme ca pestii din branhii.

Apoi il rog pe vanzator: „ Dati-mi si mie doi crapi asa, medii, nu prea mari. Si va rog sa ii eviscerati dumneavoastra, ca eu nu prea ma pricep”. Intre timp, ca sa se faca util, sotul a fugit sa cumpere si el niste lamai.

Advertisements

2 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s