Cand ti-e frica de balaur, fircaleste-l!

In copilarie eram tare baietoasa si am facut multe nazbatii si prostii. Normal, daca ma jucam cu arcurile cu sageti, tuburile cu cornete, sabii si alte jucarii de-astea specifice fetitelor cuminti.

In ’89  am facut cea mai mare prostie din toata copilaria mea. Adica, cel putin a fost prostia careia i s-a dat cea mai mare importanta in casa, si care m-a speriat pana in maduva oaselor: am fircalit poza lui Ceausescu, aia de pe prima pagina a cartii de Mate. (sa arunce primul piatra, ala care n-a facut asta macar o data!)  I-am desenat prostului mustata rasucita, i-am pus coarne si  dinti de vampir. Si am fost atat de mandra de opera realizata ca m-am dus si am prezentat-o parintilor. Aia, bietii, dupa ce au schimbat toate culorile curcubeului pe fete, au rupt foaia si au ars-o. Parca si-acum vad cum ii curgeau lui taica-mio broboanele de apa de pe varful nasului. M-au certat rau: „Vrei sa ne bagi in puscarie?” „ Pe cuvant de pionier ca nu. M-a inspirat moaca omului…”

Atunci insa am simtit prima data frica, frica aia adevarata, nu teama ca ma pedepseste maica-mea daca nu duc gunoiul sau ca ma dau cu rujul ei, ci frica aia care iti intra in oase ca un cancer si te inmoaie de nu mai poti face nici macar un pas. Pentru ca, desi nu intelegeam eu chiar tot pe atunci, cel putin asta am inteles: parintilor mei le este frica de Ceausescu; parintii mei pot pati chestiii grave daca eu ma joc de-a „desenat prostii”. De-asta, desi acum vad poate altfel lucrurile, recunosc ca atunci cand l-au impuscat pe Ceausescu, am sarit in sus de bucurie. M-am bucurat ca atunci cand, intr-o poveste, ajungeam la partea in care printul omoara balaurul cu sapte capete si nu imi mai era frica de el.

Acum, dupa atatia amar de ani, vad oameni care spun „Ar trebui sa ne fie frica. Nu subestimati puterea nu stiu cui!”. Si stau tampa si ma tot intreb: Oamenii astia vorbesc serios? Sa ne fie iar frica? Ne intoarcem acolo, la teama de balaur, de tiran, de nebun?

Pe mine nu va bazati! Eu frica aia refuz sa o mai simt, orice s-ar intampla. Pentru ca frica aia alimenteaza capetele balaurului, iar el gusta din ea cu nesat de fiecare data cand i se ofera cate o farama pe tava.  Pe asta se si bazeaza: pe teama pe care o propaga. E, de altfel, singura lui arma adevarata; si cea mai puternica. Pe langa arma terorii, restul, cu care ne ameninta, sunt de fapt tuburi cu cornete si sabii de lemn.

Azi am chef sa fircalesc un balaur. M-am gandit sa ii fac, asa, un nas luuung, luuuuung ca de Pinocchio, pe care o sa asez sa isi faca cuib niste porumbei. Albi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s