O găleată electorală de 48000 Euro

N-am nici o legătură cu lumea teatrului. Nici n-am scris vreo piesă, nici n-am regizat, nici nu joc în vreuna (în afară de cele clasice, ca orice femeie, în familie). Abia apuc să mai merg la teatru din ani în Paști, așa că departe de mine gândul de a poza în vreo cunoscătoare superioară a dramaturgiei românești.

Zilele astea însă n-am putut să îmi opresc ochii din a ieși din orbite, nici falca din a-mi cădea pe umărul stâng când am citit știrea cu “Festivalul de Dramaturgie Rodica Popescu Bitănescu”, finanțat de Primăria București cu 48000 Euro (patruzecișioptdămiidăeuro). În articolul ăsta găsiți toate detaliile “tehnice”: http://www.vice.com/ro/read/48-000-de-euro-pentru-un-festival-cu-rodica-popescu-bitanescu?utm_source=vicefbrom

Carevasăzică emerita noastră actriță nu s-a hihihi și hahaha degeaba prin studiouri acum ceva vreme ștergând praful de pe umerii împovărați de cultură ai doamnei Firea. Cică “cine râde la urmă, râde mai bine!”. Greșit! Cine râde când și cum trebuie, încasează la urmă.

Nu că aș avea vreo problemă ca artiștii să aibă convingeri politice, dimpotrivă, consider că e chiar benefic pentru noi, ăștialalți, ca ei să și le exprime liber, să împărtășească cu noi ideile lor. Dar cuvântul cheie e “liber”. Nedeterminat,nesilit, nemânjit cu plata de după.

Am citit pe ici pe colo păreri de genul “Doamna Rodica nu e de vină! A fost folosită ca mulți alți artiști de către oameni politici. Firea e de vină!”. Poftim???? Da’ doamna Rodica asta e minoră? Adică a prostit-o Firea pe doamna dramaturgiei românești? A făcut-o, cum ar veni, fără ca ea să-și dea seama? Hai sictir! Madam Bitănescu știa prea bine ce troc face, știa prea bine că urmează a fi răsplătită cu vârf și îndesat pentru prestația artistică inegalabilă de pe antene. Și știți de ce a făcut-o? Pentru că, pe final de carieră, s-a prins că altfel n-are nici o șansă în veci, strict pe talentele și meritele sale, să aibe un astfel de festival. Nu ar fi fost capabilă de fapt să participe la un astfel de festival, darămite să i se finanțeze unul care să-i poarte numele, unde să se joace piese scrise, regizate și jucate tot de dânsa. Firea e aproape nevinovată. Ea e primărița unei capitale europene care susține și promovează cultura, arta, artiștii. De ce să o acuzi pe ea?

Ce e mai trist însă e că n-am auzit decât răzleț câte o voce răbufnind peste povestea asta. Și nu înțeleg. Pe actori, pe regizori, nu-i deranjează mizeria asta? Protestează pentru venituri sau pensii decente, dar tac chitic în fața unei astfel de nerușinări? Măi, voi n-aveți teatre unde să jucați, vă scot ăștia ochii cu doi lei diurnă, muriți de foame zâmbind pe scenă și n-aveți nimic de zis că tipa asta ia 48000 de Euro pentru “hihihi hahaha I love Firea”? Vouă nu vi se pare ca asta lovește ca o vită cu copitele în respectul vostru față de meserie și în respectul nostru pentru munca voastră?

De-aia zic, vouă ori chiar nu vă pasă, ori jucați teatru al naibii de bine pe o scenă care nu vă face cinste și din fața căreia nu aveți cum să primiți aplauze.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s