Bagă-i paiul în suc!

Nu era el cel mai galant și atent bărbat din zodia lui, dar era frumușel așa, cu ochii lui limpezi ca mărgelele jucăușe din paharul de țuică și zâmbea gingaș la tot ce spunea ea, semn că măcar nu se preface, ca un bărbat banal, că ar vrea să o înțeleagă.

Uneori confunda casa cu birtul, uitând să îi acorde prioritate de dreaptă feministă și încă nu apucase să facă cunoștință cu portiera din dreapta a mașinii. Nu era un nesimțit sau un prost crescut, dimpotrivă, era atent la ce spune și ce face, semn că la un moment dat chiar luase în mână codul bunelor maniere. Doar că, din când în când probabil, a ținut cartea cu susul în jos sau sau a ațipit citind-o.

Toate astea, la pachet cu umorul lui involuntar și, deci, foarte autentic, au făcut-o pe ea, femeie trecută de 30 de ani, să îi accepte prietenia și să îl lase să îi răpească ceva minute din timpul ei prețios. De prețioasă.  Într-o zi, reușind să evadeze din sacul de responsabilități în care concura zilnic la proba “aleargă fără sa pici în nas ca o toantă”, i-a acceptat invitația la prânz.

Așa cum le făcuse pe toate până atunci, el a acționat cu mult tact, spirit organizatoric și imaginație: a dus-o la KFC. N-a fost de acord ca ea să se așeze la masă și să îl aștepte până comandă. Nu, a tinut-o lângă el, la coadă, arătându-i astfel că citise corect cel puțin o frază din cod: sub nici o formă nu lași niciodată o doamnă singură într-un local să te aștepte. Și nu, nu a comandat conform așteptărilor un Duo Bucket, ci, arătându-i că ține la independența și libertatea ei, a luat două Smart Menu-uri refuzând cu stoicism și vizibil scrâșnind din dinți, sosul de usturoi. Bine, dacă n-ar fi sărit peste partea în care o întreabă și pe ea ce dorește, ar fi avut și sos de usturoi, dar na, nu ne împiedicăm în detalii.

Bineînțeles că toată această armonie nu putea să continue la nesfârșit: ajunși la masă, în timp ce ea folosea singurul șervețel umed primit, ca să șteargă resturile celor dinainte,  din sacul cu responsabilități pe care uitase să îl lase naibii în mașină, i-a sunat telefonul.  Fiind o doamnă, s-a scuzat, și a răspuns la telefon punând grimasa tip “iartă-mă, chiar nu pot refuza apelul ăsta; mănâncă, nu sta după mine!”. N-a durat convorbirea decât vreo zece  minute, adică fix cât i-ar fi trebuit lui ca să roadă și oasele aripioarelor. Când a pus telefonul jos însă, s-a instaurat panica: masa arăta ca de Ziua Recunoștinței la americani. Bucățile de pui erau aranjate frumos pe farfurii, cartofii erau deja sărați, iar paiul, paiul era desfăcut din hârtia lui și băgat în paharul cu suc! Iar vârful ăla cu acordeon era gata îndoit!

Măi băiete, îți spun drept, în fața unor  asemenea gesturi, o femeie trecută de 30, rămâne mută ca o rață pe varză călită. Adică cineva să se gândească să îi desfacă și să îi bage paiul în suc? Știi tu câte farfurii cu pui a așezat ea până acum? Ai tu habar cât a sărat ea cartofii fiecăruia și a așteptat sa fie toți hrăniți și liniștiți ca sa poată fura și ea o îmbucătură de-a doldura? Câte paie a desfăcut ea cu dinții si le-a înfipt repede în pahare sub picatura chinezească a miorlăielilor “vreaaaaau suuuuuc acuuuuuum “?

Măi băiete, dă-l dracului de cod al bunelor maniere și fă asta: Bagă-i paiul în paharul cu suc! Atât.  Restul vine… odată cu sosul de usturoi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s