S-ar putea să fii o mamă denaturată

  1. Când copilul linge hulpav înghețata cu fistic, iar tu, în loc să te îngrijorezi pentru un posibil roșu în gât, îți ștergi pe ascuns balele, gândind “ăsta chiar o mănâncă pe toată?”.
  2. În Sfintele zile de Marți și Miercuri, când te bucuri nespus că pruncul e ținut cu activități la after school până la ora 17:00.
  3. Când copilul sparge un pahar, iar tu zbâțâi exaltată de pe un picior pe celălalt, că nu mai ești singura vinovată de distrugerea  zestrei din vitrină.
  4. La aniversarea celor doi anișori ai copilului, când, neavând nici un chef de petrecere cu alte zece bestii urlătoare, îi cumperi un tort, trăznești câteva poze aigurându-ți dovezile aniversării pentru când va crește mare. Și-așa nu-și va aminti ce și cum a fost.
  5. Când ia tatăl copiii de la școală, iar tu râzi infundat, pentru că știi că el nu va rezista teroriștilor și îi va duce la mall. Mall, adică McDonald’s, adică tu nu mai trebuie să gătești.
  6. Când îi faci cadou celui mic o jucărie păstrată de la cel mare și îl minți ca e nouă, în timp ce pe cel mare îl șantajezi “dacă sufli o vorbă, s-a zis cu Lego Starwars de ziua ta!”
  7. În vacanțele cu copiii plecati la bunici, când te sună o prietenă și tu spui “Da, da, e pustie  casa fără ei” în timp ce stai tolănită pe canapea, cu picioarele crăcănate pe măsuța de cafea, casa toacă în jur și vinul roșu sclipind obraznic în pahar.
  8. Când seara, la culcare, copilul urlă “Vreau să dorm cu tata! Tu ești rea”, iar tu, îți ascunzi fața în palme, prefăcându-te că plângi afectată, iar ăla nici nu apucă să iasă pe ușă, ca tu ai și mutat pe TNT.
  9. Dacă nu îl culci de după amiază, lăsându-l aeroplan amețit prin casă, pentru că seara tu ai musafiri și vrei să te asiguri că adoarme mai ușor și mai repede.
  10. După un an de îngrijiri maternale, când pleci fără copii pentru trei zile la o cabană de Revelion și bucuria ta cea mai mare nu e zăpada, ci  lipsa semnalului pe telefon: nu o să te sune de 20 de ori pe zi să iți spună cum a făcut căcuța sau cum a păpat iaurțel. Ceea ce o să fac eu anul ăsta de Rev.

PS: Nu te bucura ca nu te regăsești în toate ipostazele!  Și doar una din ele e de-ajuns. 🙂

Advertisements

One comment

  1. Ahahahah! Foarte tare sì foarte adevărat! Eu am doar unul si-am probat o parte din senzațiile enunțate de tine…dar, crede-ma, mă consider doar mama, nici denaturata, nici perfecta, perfectele sa stea la ele acolo…Că in lumea reală ele nici nu exista…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s