Shalimar în punctul lui rebbe G.

Nu pot fi ipocrită (de data aceasta) și voi recunoaște că îmi plac parfumurile mai mult decât cărțile, cel puțin când vine vorba de cadouri; spun asta fără vreo legatură cu textul de mai jos, ci doar pentru că se apropie Crăciunul și poate unora le este de folos informația.

În așteptarea parfumului de sărbători, pentru că a avut un preț decent, mi-am cumpărat singură noua carte a lui Dan Alexe. (asta pentru că nu se face să mergi la lansare și să nu cumperi cartea cu autograf inclus). Am citit-o apoi așa cum e normal să citești o carte care te interesează cu adevărat: trântită în fotoliu, cu picioarele întinse pe măsuța de cafea și un pahar cu vin roșu lângă, pentru curaj.

Nu mă pricep să scriu recenzii și nici comentarii literare nu fac din pricina traumelor acumulate în liceu:”Ia împărtășește-ne, domnișoara Avram, ce a vrut sa spună autorul?”. Păi de ce să presupun eu ce a vrut să spună autorul când pot să îl sun și să îl întreb, sau să-i scriu în chat dacă nu înțeleg ceva? Și-apoi, când citesc o carte, exact asta vreau să evit: să mă gândesc la autor în detrimentul poveștii, al atmosferei, al lumii pe care omul acela a creat-o tocmai ca prezența si strădania lui să nu îmi sară mie în ochi. Plus că sunt femeie. Mă interesează ceea ce vreau eu, nu ce a vrut el să zică.

Vă spun ce mi-a plăcut la cartea asta: indiferent unde o deschizi, la întâmplare, dai peste cel puțin o frază cu informații relevante pentru poveștile spuse, sau despre personajele prezentate. Și nimic nu te plictisește.  Chiar am verificat asta în mod intenționat de mai multe ori. E nevoie doar de câteva secunde să îl vezi în fața ochilor, în toată splendoarea lui, pe tipul de la ING sau pe ăla care iubește fotbalul. Îl pricepi dintr-o propoziție pe moldoveanul gras cu pixul său nefolosit și simți după doar câteva cuvinte că o cunoști perfect pe alcoolica narcisistă cu pretenții de doamnă. Afli dintr-un singur rând că orgasmul simultan e o religie cu caracter totalitar, că versurile Țărăncuței lui Dan Spătaru ascund de fapt un viol anunțat și că, pentru pepeni, căprioarele sunt mai periculoase decât mistreții (simt că până și informația asta îmi va fi utilă în viață la un moment dat).

Apoi, nimic nu e trântit la întâmplare în carte, exact cum nici eu nu m-am trântit degeaba  în fotoliu. (daa, am pătat cu vin o pernă de catifea).  Oricât de lipsit de importanță pare a fi un detaliu, îi găsești mai devreme sau mai târziu rostul clar și foarte bine definit. Fierul de călcat lăsat în priză,  bascheții fluoescenți, mirosul neplăcut din cameră, slipii de bunicuț, șoldurile late, toate sunt semne, simboluri care reapar și nu sunt lăsate să moară în anonimatul nebăgării în seamă. (despre asta s-a discutat și la lansare, nu sunt chiar atât de inteligentă)

Mi-a plăcut cartea asta, are o magie, un vino-n coa’ incontestabil care o face să poată fi citită, înțeleasă și apreciată de persoane cu gusturi literare total opuse. Are o compoziție provocatoare, cu accente intense, dure, combinate  armonios cu înlănțuiri de arome idilice, visătoare. Are o prospețime pătimașă în notele ei de vârf, dar și o senzualitate și chiar timiditate specifice inițierii în feminitate. Nu e o carte cu povești și personaje, ci un amalgam de stări și note schimbătoare, arome ascunse ce răzbat încântător peste cele evidente, când te aștepți mai puțin. E agresivă dar îmbietoare, grea dar delicată, moderată dar foarte persisentă.

Cartea asta e Shalimar-ul împrăștiat de mine în grabă, dar cu bună știință, înainte de a fugi la lansarea ei: extrem de puternic, oricât de puțin ai da, dar niciodată destul. E un parfum ale cărui note simți că le întelegi și dacă  deschizi o singură dată sticluța, dar e posibil ca, de fapt, să nu fi înțeles nimic. De-asta îl și păstrezi pe raft, ca să îl mai poți deschide încă o dată.

Voi pune cartea sub brad anul acesta, lângă o sticlă cu vin roșu.

Pentru că “Universul e bine rânduit uneori”.