La plivit de buruieni

Cei care ați citit “The Catcher in the Rye” știți la ce mă refer când spun că aseară m-am simțit exact ca Holden Caulfield: un adolescent ce pare a nu se maturiza niciodată,  mai tot timpul sufocat de angoase si frustrări. Așa am stat și eu aseară, ca Holden pe muchia stâncii, gândindu-mă dacă nu se putea face mai mult pentru “copiii” ăștia ce par a se arunca în gol, cu capul înainte. Singura diferență dintre mine și el a fost ca eu nu îmi băusem mințile într-un birt din oraș. Din păcate.

Cu picioarele bălăngănind in prăpastie,am întors capul în spate. Ce ți-e și cu uitarea omenească! 2016 ăsta m-a transformat într-o babă amnezică.

Am uitat complet cum e să citești statusuri și declarații agramate, fără subiect și predicat, fără substanță și măsuri concrete, în afară eventual de cele devastatoare pentru școală,  pe pagina Ministrului Educației. Asumați-vă vina asta, domnule ministru Mircea Dumitru!

Parcă am fost lovita de tren un an întreg, uitând cum e să privești poze cu tăieri de panglici pe aparaturi inventate în spitalele colcăind de microbi, să asculți discursuri de tip “avem tot ce ne trebuie” în timp ce niște copii mureau cu zile în pături de campanie din partea unui Ministru al Sănătății pentru care cuvintele “sinceritate” și “asumare” nu au existat niciodată în vocabular. E vina ta, domnule ministru Vlad Voiculescu!

Nici nu îmi mai aduc aminte cum era să n-ai habar de ce se întâmplă cu în mod real cu banii bugetului, cu fondurile europene, cu proiectele, cum era să nu știi ce se face sau ce nu se face pentru că nimeni nu se simțea dator să te anunțe; iar când te anunțau nu știai cât e minciună și cât e adevăr. Vina e la voi pentru amnezia asta, doamna Violeta Alexandru, domnilor Cristian Ghinea, Cătălin Drulă, Valentin Mircea!

Parcă am fost cu capul în nori un an întreg, uitând cum era să fii mințit, sfidat si batjocorit în față de rânjetul unui Prim Ministru pentru care a reuși în viață însemna a călca în picioare munca altora și a pune egal între hoție și efort. Am uitat că normalitatea nu e să circuli la clasa economică, nici să vorbești natural și deschis, ci să intri în față, peste rând, să ai un girofar pe post de creier și un stadion pe post de inimă. Domnule Dacian Cioloș, asumați-vă vina de a ne fi făcut sa uităm toate astea!

Poate aici e și cheia: am uitat prea repede. Și poate de-asta a trebuit să se întâmple așa, ca să ni le aducem aminte din nou pe toate, una câte una, și să le crestăm undeva într-o grindă de unde să nu mai poată fi șterse vreodată.

A fost un an frumos, presărat cu speranță, cu vise, cu multe bucurii reale, pentru care le mulțumesc sincer “vinovaților” de mai sus. Știu că nu vor suporta apăsarea acestei culpe și vor continua lupta.

Ce e de făcut acum? Mai întâi, conform traducerii simpliste, facută de alții, să stăm atenți “de veghe în lanul de secară”.  Iar dacă vrem mai mult, atunci să  reinterpretăm titlul ăsta prea sarac și limitat pentru ceea ce ascunde de fapt: “La plivit de buruieni!” Se știe că secara, în antichitate, s-a răspândit inițial ca o buruiană,  și abia mai târziu a fost cultivată. Stați și vegheați, buruienile vor ieși la suprafață în curând! Nu se vor putea abține să nu se facă văzute. Și atunci, una câte una, vor trebui înlăturate. Smulse din rădăcinile înfipte prea adânc în inima României.

“It always smelled like it was raining outside, even if it wasn’t, and you were in the only nice, dry, cosy place in the world.” J.D. Salinger, “The Catcher in the Rye”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s