Din sf-ul credinței

“Cei 40 de mucenici au fost condamnați la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Totuși, ei n-au înghețat în lac pentru că, datorită credinței lor, apa s-a încălzit și gheața s-a topit.”

Din care aflăm că, în vremurile acelea, în perioada echinocțiului, dacă te rugai, se topeau ghețurile și soarele încălzea întreaga natură. Altfel spus, de echinocțiu, dacă te rugai, venea primăvara.

“La miezul nopții, unul dintre cei 40 de mucenici, a ieșit din apă din cauza gerului. Alergând spre baia caldă, pusă de cei ce slujeau idolilor, a murit”

Din care aflăm că șocul termic, în acele vremuri, era o pedeapsă divină, pentru necredință, și nu așa cum se crede acum, o reacție fiziologică. Și mai aflăm că și atunci partidele aveau cel putin un trădător. (pe atunci, murea; acum primește funcții)

“Unul dintre soldații de pază, uimit că în miezul nopții o lumină din cer încălzește apa, s-a aruncat în apă, mărturisind că și el este creștin.”

Din care aflăm că plagiatul și spiritul de turmă nu au fost inventate de PSD.

Dacă Biserica s-ar limita la a prezenta faptele, și anume că cei 40 de mucenici au fost torturați și omorâți de guvernator pentru că au refuzat să se închine idolilor, jertfindu-se astfel în numele credinței lor întru Hristos, sărbătorile acestea ar fi mult mai ușor înțelese, acceptate, apreciate și îmbrățișate de toată suflarea creștină sau necreștină. Nu e păcat să transformăm jertfa reală a unor credincioși în povești cu supereroi și vrăjitoare?

Când insiști să transformi istoria într-o carte SF cu Batmani și efecte speciale, să nu te mire că, întorcându-mă de la biserică,  în loc să pun la cuptor împletituri cu nucă, prefer să dau un play la “Star Wars”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s