Am un tatuaj cu Eva

Eva este personajul principal (ce tâmpenie!)

Eva e o femeie adevărată, cum rar (spre deloc) găsești în literatura română, cea înțesată cu clasicele femei – umbre ale bărbaților.

Eva e nebuna care se vrea pălmuită în pat și apoi ținută în brațe ca un ursuleț de pluș; e ușuratica de pe facebook care îi trimite lui filmări erotice, pentru ca mai apoi să îl întărâte cu pudoarea ei. Eva e femeia cu fantezii sexuale și curiozități ciudate, care nu tânjește de fapt decât după atenția lui.

Ea e cea în jurul căreia Dan Alexe își construiește romanul „Pantere parfumate”, o carte exotică, violentă, șocantă, dar balansată meșteșugit la fiecare pas de tandrețe, blândețe, iubire. E o carte, cumva, născută, și nu scrisă; un roman ce pare a fi plămădit din vintrele autorului, și nu din creier. Căci cum altfel, decât prin naștere, ar putea să apară o carte care să combine atât de armonios cromozomul x (o relație începută prin intermediul facebook) cu cromozomul y (violența bombelor din Caucaz)?

De altfel, cred că este prima carte din literatura română contemporană care, lepădându-se de tehnicile clasice și folosindu-se de facebook, poate fi citită de toate categoriile de oameni. Inginerul va fi uluit de multitudinea informațiilor, toate reale, cumulate, din fericire pentru el, în nu foarte multe pagini. Profesorul universitar se va înclina în fața limbii care parcă reușește să curgă singură, în toate registrele; atât e de muncită, încât nici nu o simți. Hipsterul (chiar și cel semi-analfabet funcțional de care vorbesc toate sondajele) va fi marcat de senzaționalul ororilor și de lungile pasaje de sex vid, care însă evită exotismul ieftin. Iar farmacista, simțind erudiția condensată între pagini, se va îndrăgosti subit de bărbatul adevărat care „îi arată ei veverițe în parc, după ce le-a dresat anterior, vreme de mai multe zile.”

Nu insist pe poveste; găsiți detalii despre firul epic la un simplu search pe google sau aici (cu referințe despre aventurile reale ale autorului, pe care se bazează cartea). Insist însă să vă mărturisesc că e o nebunie de carte, concepută, după părerea mea, cu un efort sentimental incredibil, care la final te lasă într-o stare soră cu lăhuzia: acea stare de oboseală cruntă mângâiată blând de broboanele reușitei creației.

Istorie, cultură, corupție, civilizație, război, lingvistică, geografie,religie, mentalități…nu cred să existe vreun domeniu neatins de autorul-călător pe urmele lui Dumas în Rusia de azi. Un călător care explorează moartea cea omniprezentă în Rusia, dar care știe să ne-o redea de parcă ne-am plimba alene prin poiana narciselor. Până ce oroarea ne explodează în față.

Oroarea și apoi, din nou, iubirea. Căci Eva și iubirea răzbat cumva mereu, ieșind și respirând la suprafață.  De altfel lupta aceasta continuă a naratorului de a alege între iubire și propria dorință de afirmare îl transformă dintr-un tip aparent narcisist și egoist într-un personaj simpatic căruia uneori îți vine să îi strigi: „Lasă camera aia video jos, dobitocule! O să te părăsească!”

„Pantere parfumate” pare o carte creată într-un soi de transă cecenă. Cu toate astea însă, sentimentele, trăirile, stările sunt dureros de reale și palpabile.

Iar Eva e atât de adevărată încât te trezești la final că ți-a intrat în inimă și a devenit una cu tine, încrustată pe suflet ca un tatuaj.

Pentru că tu ești Eva.

Iar ea, iar ea…