Eu trebuie să înțeleg. Indiferent despre ce e vorba, dacă apare un subiect care îmi trezește curiozitatea, e musai nu doar să aflu detalii despre ce se întâmplă, dar și să pricep exact de ce, cum, când, care-i faza.
Uneori pricep mai greu. Deh, sunt ardeleancă. Și atunci șed blând și scriu: scot ideile principale, sintetizez, fac tabele dacă trebuie, fișe de lectură, conspecte…știți voi, remineșcențele școlii de pe vremuri.
Asta s-a întâmplat cu povestea recursului compensatoriu. N-am priceput din prima. M-a provocat subiectul, nu neaparat juridic, ci mai mult la nivel de comunicare: pe fb era o degringoladă generală. Ba că l-a votat USR, dar nu l-a votat, l-a făcut Cioloș, dar nu chiar l-a făcut. Mai apare și domnul Grindeanu în ecuație și ceața devine totală. Minciuni cu nemiluita și oameni, mulți de bună credință, care nu mai știau ce să creadă.
Așa am ajuns să fac schița asta, cu datele puse în paralel, care ce și când a făcut. Nu mi-a luat mult. Datele erau publice pe net, pac pac un powerpoint, că ăsta e maximum de tehnică info la care mă pricep, și am pus pe fb. Întâi doar pentru prieteni, gândindu-mă că or mai fi ca mine care bâjbâie printre articole, apoi, la cerere, i-am dat drumul public.
În nici o oră a trecut de 1000 de shares, ca apoi, spre finalul zilei să depășească 7000 (în total, adunând peste 10000, dacă le calculăm și pe alea ale unora care au luat poza, au editat-o cu două mecle și au postat-o ca fiind a lor; să fie sănătoși, de altfel!). Asta în condițiile în care eu sunt un nimeni pe aici. Mă ocup cel mai mult cu distrarea prietenilor.
De ce s-a viralizat? Nu, n-am eu niciun merit. Nu sunt nici jurnalist, nici politician, nici piarist, nici vedetă. S-a dat mai departe pentru că, la fel ca mine, oamenii avea nevoie să înțeleagă. Aveau nevoie de un răspuns ferm, clar și bine sintetizat, care să le înlăture dubiile, dar mai ales aveau nevoie de un mesaj de impact pe care să-l dea la rândul lor mai departe celor care mințeau sau denaturau adevărul. Voiau să le răspundă celor care arătau cu degetul în direcția greșită, celor care, spus pe șleau, îi luau de proști.
S-au scris articole pe tema asta, Opoziția a încercat prin tot felul de căi să explice, dar ori erau prea stufoase și alambicate textele, ori erau mesaje incomplete, demontate mult prea ușor de bula cealaltă, a acuzatorilor, dacă-i pot numi așa.
Spre exemplu, USR a încercat să demonteze acuzațiile PSD referitoare la votul din Parlament, postând imaginea cu cei care votaseră legea recursului în varianta finală. N-a fost o idee rea, dar nu avea cum să funcționeze prea bine ca impact și diseminare pentru că, odată ce te uitai la postările celorlalți, vedeai ”dovada” din Senat că și USR a votat și că ”mint cu nerușinare”. Și din nou, nu mai știai ce să mai crezi.
Domnul Cioloș a ales să demonteze afirmațiile domnului Grindeanu, publicând stenograma ședinței de Guvern. A mers bine postarea la început, însă efectul s-a disipat. Lumea nu neaparat voia să știe persoana care a trimis legea la Parlament, ci mai mult să poată demonta cu argumente minciuna ”s-a votat legea recursului compensatoriu al doamnei Prună. Guvernul Cioloș e de vină”. Dacă mă întrebați pe mine, declarațiile domnului Grindeanu nici nu trebuiau băgate prea mult în seamă, pentru că oamenii erau interesați să știe cine a inițiat legea și cine, în ce formă a votat-o, nu cine a făcut munca de ”poștaș”, trimițând-o la Parlament.
Departe de mine gândul de mă prezenta ca mare expertă în comunicare. Nu scriu acum ca să mă laud cu ceva. A fost o întâmplare că postarea asta a prins la atât de multă lume. Întâmplarea fiind suprapunerea nevoii mele de a înțelege cu nevoia altora de a face lumină pe un subiect controversat, într-un moment dificil, de criză chiar, pentru imaginea Opoziției.
Dar mi-ar plăcea să cred că poate, partidele mai noi, pentru care facebook este principalul canal de comunicare cu electoratul, vor fi mai atente la modul cum aleg să răspundă nevoii de informare a publicului lor. Cu mesaje simple, dar ferme; scurte, dar cu substanță. De povești nemuritoare și baloane de săpun suntem cam sătui toți.
Susținătorii noilor partide, când întreabă, nu înseamnă că cer socoteală pe facebook și, în general, nu atacă nemotivat, dar au nevoie de răspunsuri curate și la subiect, chiar și când nu e neaparat de bine. Pentru că dacă mesajele le oferă răspunsuri, ei vor fi canalele de comunicare cu ceilalți, ei vor duce informația mai departe și vor ține loc de ecranul tv pe care Opoziția nu prea e invitată.
”Titlul, măi fată! Întoarce-te la titlu!”
Ah, da, titlul.
Nu chiar sunt influensăriță, mey.
Am scris așa, ca să vă fac să deschideți articolul, că am văzut eu că așa se face în social media. Rămân tot eu, cea care vă mai da câte o știre și vă mai face să râdeți uneori.
(Și totuși, 10 k de shares, nu-s de ici de colo…hihi)
Alexandra Hâlma 